marți, 7 februarie 2012

Ia-le, domnu` Geo!


Mi-am amintit zilele acestea de o emisiune tv care, pe la sfârşitul veacului trecut, provocase o adevărată isterie în România. Este vorba de TELEEUROBINGO, realizată de Geo Raeţchi. Un tinerel, Mihai Mitoşeru parcă îl cheamă, câştiga şi el un ban, repetând, din când în când, doar patru vorbe: „Zi-le, domnu` Geo!”. Şi domnu` Geo le zicea, cum ştia el mai bine. Cu cât domnu` Geo le zicea mai bine şi mai repede, cu atât erau mai mulţi oamenii care stăteau ore în şir la coadă, fie arşiţa de foc, fie ger de crăpau pietrele, pentru a-şi procura cupoanele dătătoare de speranţe.
De ce mi-am amintit de această emisiune, după atâţia ani? Pentru că în viaţa mea a pătruns brutal, mişeleşte, un domn Geo al zilelor noastre. Nu ştiu sigur dacă este Geo sau Teo. El îşi zice în ambele feluri, dar, când este să semneze pe blogul lui, semnează cu Gigi Tudor. Ei, bine, acest Geo, neavând şi el un Mihăiţă care să-l impulsioneze, zicându-i: „Zi-le, domnu` Geo! Zi-le, domnu` Geo!”, a făcut ce a făcut şi l-a reinventat pe Neghiniţă, băieţelul acela năzdrăvan, cât un bob de neghină, din povestea cu acelaşi nume. Şi fiindcă locul favorit al lui Neghiniţă era în urechea Împăratului, unde putea el să se simtă mai bine decât în urechea medie a lui domn Geo al nostru?
Sărind el de colo, colo, de pe nicovală, direct pe scăriţă, ca să nu-l lovească ciocănaşul, striga spre fereastra ovală: „Ia-le, domnu` Geo! Ia-le, domnu` Geo!” Aşa îl învăţase domnu` Geo să spună şi Neghiniţă asta făcea. Iar domnu` Geo lua tot ce găsea pe blogul pe care se afla. Dădea fuguţa apoi şi îşi deşerta desaga pe blogul lui, unde punea tot, nu înainte de a-şi trece semnătura – Gigi Tudor.
Într-o noapte, cam pe la unu şi ceva, când a poposit din nou pe blogul meu, cu gând de ciordeală, domnu` Geo, care umblă pe blogurile oamenilor numai noaptea, ca un huhurez, s-a trezit că nu ştie ce să facă. Obosit, la acea oră târzie din noapte, Neghiniţă dormea profund, pe nicovală, fără teama că o să cadă ciocănaşul peste el şi o să-l strivească. Aşa au scăpat de mâna lungă a domnului Geo unele dintre postările mele de pe blog

8 comentarii:

  1. Acum,că a încercat să mă contacteze, o să-i transmit ce are de făcut.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine naiba esti matale, mai Sulea Spatarul, sa iti bati joc de jocul televizat cu cele mai mari cifre de audienta ?!? Domnul Geo ramane un simbol de succes si profesionalism ,oricat de multi neaveniti il vor musca prin partile moi peste ani. Mai bine mergi si spala-te pe dinti, condamnatule la anonimat!

      Ștergere
    2. De regulă, nu-i prea bag în seamă pe tâmpiţi! De data asta, fac o excepţie şi stric vreo câteva vorbe, întrebându-te: De unde ai tras concluzia cu îmi bat joc de emisiunea cu pricina? Dacă nu te pricepi, nu te băga în vorbă, neicuşorule, că-ţi prinzi urechile! Şi doare rău... Gata! Mă retrag în... anonimatul meu.

      Ștergere
  2. O puteți crede naivitate- zică-i-se cum vrea fiecare- eu n-am să-i pot înțelege pe cei care, furând scrisul altora, cred că reușesc ceva.
    Cu vreo zece ani în urmă,la capătul unor săptămâni de muncă foarte serioasă, când se vorbea foarte puțin sau deloc despre violența în școli,am realizat împreună cu o domnișoară psiholog, foarte bine pregătită- o activitate complexă- copii, părinți, profesori, ziariști, conducători de ong: film,analize, sinteze. statistici, interviuri, direcții de acțiune etc.
    A doua zi, în ziarele din oraș, realizatoarele erau: inspectoarea care răspundea de educație și o persoană- șefa unui ong, care fusese doar invitată.
    Am suferit o vreme..
    Nu m-am bătut cu nimeni, deși mulți colegi m-au încurajat s-o fac.
    A mai fost o chestie- cineva mi-a furat de sub ochi, într-o clipă de neatenție, un caiet valoros..
    Mă gândesc adesea: de câte idei, spuse în diverse ocazii, s-au folosit unii colegi, astăzi ocupanți ai unor fotolii cu spătar mult prea drept, pentru coloana lor încovoiată.
    Chiar mă bucur că l-ați pus la punct pe gigel, cu urechea de purcel.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu m-ar mira să vină unii cu "manuscrise" prin care să dovedească faptul ca "Desperado" (sau "El Arab", cum am văzut că mai circulă pe net), este scrisă chiar înainte de declanşarea conflictului dintre matroz şi dr. Arafat, aşa, după o revelaţie onirică.

    RăspundețiȘtergere