miercuri, 26 septembrie 2012

SFATUL AUTORULUI


Pentru sănătatea dumneavoastră, renunţaţi la fumat! Dacă nu reuşiţi dintr-o dată, renunţaţi, mai întâi, la un pachet de ţigări! În schimbul celor 20 de ţigări, procuraţi-vă, prin comandă, 46 de parodii care, spre deosebire de „iarba dracului”, pot fi consumate pe nerăsuflate! Asta, numai în cazul în care nu vă îneacă râsul....
Frumos ambalate şi garantate cel puţin doi ani, parodiile se găsesc în volumul

în curs de apariţie la Editura DACOROMÂNĂ.
Comenzile pot fi trimise pe adresa batca.ilie@gmail.com
Contraindicaţii: doar pentru cei cu hipersensibilitate la culoarea portocalie;
Mod de administrare: fără nicio restricţie, la orice oră din zi şi din noapte. A se consuma până la apariţia următorului volum!
Ambalaj: 120 de pagini format A5
Producător şi distribuitor: Ilie Bâtcă

Daţi click pe poză pentru a o mări!

vineri, 21 septembrie 2012

Cugetările sărmanului MRU


(după Mihai Eminescu)

Ah! carafa pântecoasă şade goală de vreo lună
Şi pe rafturi, în cămară, nu mai am niciun borcan,
În această sărăcie, pas de cumpără calcan,
Muşchiuleţ de vită Kobe, un fistic sau o alună!

Un contract pentr-o ţigară, nu mai zic de un trabuc!
O himeră!...Dar de unde? Bani în visterie, ioc!
Căci pomeni la clientelă a făcut Milică Boc,
Geaba caut eu prin scripte, la Guvern, ca un năuc.

Uh, ce frig!... Îmi curg iar ochii şi mă paşte o rinită.
De-aş avea la îndemână un flacon de Netildex,
M-aş doftorici şi singur, că mi-a intrat în reflex,
Dar în trusă sunt doar hapuri şi-o pensetă ruginită.

Cum de nu m-am gândit, oare, să îmi cumpăr, din chenzină,
Nişte feşi sterilizate, spray de omorât bacterii,
Pentru dinţi, o periuţă, dar şi pieptene şi perii
Şi am cheltuit, ca prostul, banii toţi doar pe benzină?

Văd că viscolul de-afară în ferestre se izbeşte,
Dar, în noaptea asta, musai să mă pun frumos în tren
Şi să plec în deplasare, dar nici pic de Voltaren
Nu am, de va fi nevoie. N-am nimic ce-mi trebuieşte...

Să nu uit să-mi pun în geantă, chiar dacă-i ciobită, cana,
Poate că-n acele sate cufundate sub nămeţi
S-o gândi, la o adică, vreun moşneag din ăia beţi
Să-şi cinstească premierul îngheţat cu rom Havana!

De-aş avea, mi-aş pune-n geantă papuceii albi de casă,
Să nu stau desculţ, pe preşuri, de-oi nopta în vreun cătun,
Antipespirant, o cremă şi-un săpun din ăla bun,
Şerveţele de hârtie, să-mi şterg gura după masă.

Dacă mă gândesc mai bine, sunt atâtea prostioare
Ce-mi lipsesc, fiind cu toate doar un minim necesar,
Chiar şi o banală pudră, la nevoie să-mi presar,
De-oi face, Doamne, fereşte!, rosături între picioare.

Bruh, mi-i frig! Cu toate astea, simt tot mai uscată gura,
De-aş fi avut o tărie, cana ochi mi-aş fi umplut,
Am uitat şi cum mai este gustul vodcii Absolut
Sau cum arăta o sticlă, la un kil, cu whisky Jura.

Mmmm! Lângă whisky, ce-ar mai merge deliciosul caviar!
Aş mânca şi-un lup de mare presărat cu pătrunjel,
Pregătit, cum doar el ştie, de Sabadiş Mugurel,
Chit că o să-mi dea de furcă iar lichidul biliar.
...............................................................................
Uns în funcţie de-o lună, premierul nostru, bravul,
Cugeta cu voce tare, dând biroului ocol,
În răstimp, o duduiţă, şefă pe la Protocol,
Îşi lua de zor notiţe, ca să nu-şi piardă năravul...

marți, 18 septembrie 2012

Depeşă de la prietenă

(după George Coşbuc)

Monica dragă, îţi răspund,
Să ştii, în mare grabă,
Mă aflu tocmai în afund
De land, cu nişte treabă,
Unde cinci rromi de pe la voi,
Cam beţi şi puşi pe sfadă,
Ar fi făcut niscai nevoi
La unul în ogradă.


Apoi, să ştii că-i tărăboi
Cu rromii pe aici
Şi-am dat şi într-un muşuroi
Din ăla cu furnici.
Bag seamă că mi-o fi pătruns
Vreuna sub tunică
Şi-ajunsă într-un loc ascuns
O simt cum mă... furnică.


Doar astăzi, printre fermieri,
Citii a ta misivă
Pe care am primit-o ieri
Cu altele, o stivă.
M-a prins aşa, ca un acces
De nervi, când am citit-o,
Aşa că, iată, am purces
Să îţi răspund, iubito!

Lui Crin, de-l întâlneşti, să-i spui
Să-şi vadă de-ale sale,
Să stea cuminte-n banca lui,
Nu să vă dea la gioale!
Transmite-i, dragă, că îl rog
Să plece într-o lună
Şi că puterea e un drog
Ce poate să-l răpună.


Iar Zeus, cum îi ziceţi voi,
Să steie fără teamă,
Că îl aducem înapoi
Şi Crin o să dea seamă,
La fel şi Ponta şi alţi mulţi
Ce-i fură împotrivă,
Toată pleiada de inculţi
Trecuţi azi în misivă.


Azi, fato, iar am discutat,
Aşa, la modo grosso,
Cu bunul nostru aliat,
Don Manuel Barroso.
Acesta cică i-a trimis
Lui Victor Ponta listă
Cu tot ce nu îi e permis
Şi-a zis că mai insistă.


De Neamţu ce-aş putea să-ţi zic,
Când stau pe muşuroi?!
Nu-i năzdrăvanul ăla mic
Ce vinde usturoi?
Primitu-l-aţi şi pe băiat
La voi în alianţă?
O fi necopt şi zvăpăiat,
Dar este tare-n clanţă.


Aud că i-aţi făcut chemare
În alianţa voastră
Şi aluia cu capul mare
Pozat la o fereastră.
E treaba voastră, nu mă bag,
Dar, vezi, luaţi aminte
Că tipu-i pus doar pe harțag
Şi minte, fato! Minte...


Pe MRU, te rog frumos
Să-l ţineţi bine-n hăţuri,
Că ăsta e pretenţios,
Vrea numai bunătăţuri!
Aud că-n iarnă a păpat
Mai multe miliarde,
Un lucru care m-a frapat.
Acum, când ţara arde?!

Îmi vine uneori să ţip
De-aşa furnicătură
Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip,
La mine-n bătătură.
Dar nu mai am de aşteptat,
O zi sau poate două,
Şi-oi sta apoi la mine-n pat,
Cum cloşca stă pe ouă.


Ţi-aş scrie cât mai multe, dar
Mi s-a gătat şi pasta
Şi nici nu m-a lăsat măcar
Furnicătura asta.
Vă deie Bunul Dumnezeu
Răbdare, dar şi forţă
Să ţineţi flacăra mereu
Aprinsă-n acea torţă!

vineri, 14 septembrie 2012

Scrisoare din garaj


(după George Coşbuc)


Frau Merkel, scrisorica mea
Găsească-mi-te-n pace!
La noi să ştii că vremea-i grea
Şi domn Băsescu zace
De ceva timp într-un garaj,
Să-l vezi, te-apucă plânsul,
Doar eu şi Neamţu-avem curaj
Să stăm pe lângă dânsul.


Apoi să ştii c-a fost război
În Parlament, nu şagă:
Căzură toţi, de pe la noi,
Din funcţii, Angi dragă.
Robertei, fata fostă miss,
I-au dat urgent papucii,
Chiar şi pe Blaga şi-au permis
Să-l dea jos mamelucii.


E naşpa rău, şi-aşa prevăd
Că nu va trece luna
Şi vine marele prăpăd.
Dar, vezi, te rog de una:
Să pui urgent picioru-n prag,
Să-i calci ca pe-o libarcă,
Altfel pe şeful nostru drag,
Ca mâine, îl debarcă.


Să vezi pe-aici judecători
Cum tremură de frică,
Temându-se că, până-n zori,
Chiar Ponta îi ridică.
Aşa cum sunt, din aşternut,
I-nchide la Jilava,
Ca pe un ultim deţinut,
C-atât îl duce glava.


Mai vreau, frau Merkel, să îţi zic
Că-i ruptă-n drum căruţa,
Căci Titulescu ăla mic
O schimbă pe Codruţa
Şi, până când se va găta
La noi interimatul,
Puciştii nu vor pregeta
Să facă ţăndări statul.


Pe Antonescu l-au plantat
În scaun, banditeşte,
Înfăptuind un atentat,
Chiar cât ai zice „peşte”.
Frau Merkel, pedeliştii toţi
Stăm ca pe dinamită,
De când s-au pus aceşti netoţi
Pe şeful să-l demită.


Lui domn Barroso să-i mai zici,
De faci pe la el haltă,
Că nu mai rezistăm pe-aici,
Dacă ne lasă baltă.
Cum tot e dânsul decident,
Îl rog eu cu frumosul
Să dea poruncă-n Occident
Să li se-ntoarcă dosul!


Descurce-se cum biet o şti,
C-aşa îi fuse soarta,
Când Ponta fonduri va cerşi,
Să i se-nchidă poarta!
Să-l văd atunci pe şeful lor,
Pe unul zis Varanul,
Dacă mai sare-ntr-un picior,
Că-i merge bine planul.


Păi, ne credeau, poate, nătângi,
Să-şi joacă hopa-tropa?
De-aceea te rugăm să strângi
În juru-ţi Europa
Şi cu mânie să-nfieraţi
Această lovitură
Pe care nişte psihopaţi
Ne-au dat-o sub centură!


Aş vrea mai multe să reclam
Acum, cu toată forţa,
Dar Neamţu a deschis un geam
Şi ni se stinge torţa.
Eu stau mai lângă buduroi,
Să simt aer de-afară,
Că-i un miros de usturoi
Aici, de te omoară.
............................................

Aşa mi-a spus şefu să-ţi spun,
Să-ţi spun pe îndelete,
El doarme, sărăcuţul, tun,
Proptit de un perete.
Să ne ajute Dumnezeu
Şi să le spargem clica!
Ţi-am scris aceste rânduri eu,
Fost procuror Monica.

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Citându-i pe clasici


Nimic nu s-a schimbat

În 1882, pe când era redactor la ziarul „Timpul”, Mihai Eminescu îi marturisea, într-o scrisoare, Veronicăi Micle: “TIMPUL (ziarul – n.n.) acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea. Sunt un om urât şi temut, fară nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâţi din România… Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”.
De ce era Eminescu urât de mulţi? De ce era Eminescu temut? Pentru adevărurile spuse în articole precum acesta:
De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.
Dacă, în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos. Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucureşti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa - n.n.), care nu face nici cinci, şi că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători şi de administratori în România sunt tovarăşi de câştig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea, lumea ar fi râs de dânsul şi totuşi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat şi se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.
Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă şi fără capital, nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.
Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie.
Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă.
Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se autodenunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie.”

Prea multe şi prea mari asemănările cu ceea ce se întâmplă acum la noi. Dacă ar fi trăit şi ar fi scris aceste rânduri astăzi, Eminescu ar fi avut toate motivele să spună că este un om urât şi temut de mulţi. De foarte mulţi...

joi, 6 septembrie 2012

Citându-i pe clasici

Ţară de pripas
de Alexandru Vlahuţă


Un vechi tolbaş de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neaşteptate
Stăpân peste întreaga ţară.
Din ea făcu o prăvălie
Şi, ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se ştie,
Prinse-a striga de la tarabă:
Poftiţi aici! Oricine are
Obrazul fără de ruşine
Ş-o conştiinţă de vânzare
Poftiţi, să faceţi târg cu mine!
Prostie, lene, linguşire,
Eu cumpăr tot. Veniţi aici!
Şi cei mai nărăviţi din fire
Mi-or fi tovarăşi şi amici.
Eu dau tot felul de noroace,
Căci sunt atoateţiitorul,
Măriri, averi... Să vie-ncoace
Toţi trântorii ce le duc dorul!
Aşa sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Şi muşterii vin de zor.
În zece ani, ce de lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câţi oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!
Veniţi şi voi, străini calici,
Şi strângeţi tot ce-a mai rămas!
Ce să mai faci? Ce să mai zici?
Sărmană ţară de pripas!