vineri, 7 iunie 2013

Zâmbiţi, vă rog, că este gratis!

„Exclusivitate”

De l-ar surprinde gazetarii
de la CANCAN sau de aiurea,
ar scrie mare: BOSCHETARII
AU ÎMPÂNZIT TOATĂ PĂDUREA!

Sfat... pisicesc

Ia aminte bine, ştiu că eşti flămândă,
dar mai ai răbdare, nu zice nici pis,
linişte deplină, cât timp stăm la pândă,
altfel, draga mamii, totu-i compromis! 

 
Gânduri de viitor

Neapărat, chiar dacă a la long,
va trebui pe-aici să mobilez,
căci, dacă nu-i dotată c-un şezlong,
terasa n-are niciun chichirez. 
  
 
Grea zi am avut!

Dacă tot am folosit cartela
la urcare, pentru că sunt „domn”,
tare-aş vrea să-l văd eu pe acela
care să mă tulbure din somn! 


De-ale fotografilor...

Priveşti aceste poze şi te miri
ce izbitoare e asemănarea,
dar, după ce ţi-a mai trecut mirarea,
găseşti şi câteva deosebiri... 
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu