- Joienele, mamă, ai,
ca-n alte dăţi,
să-mi spui, de la şcoală,
ceva noutăţi?,
îşi chemă Joiana fiul,
să-l descoasă,
după ce acesta a intrat
în casă.
- Doamna-învăţătoare
ne-a spus despre munţi
că ajung, ca omul, să
fie cărunţi,
când, peste întinderi de
păduri eterne,
stratul de zăpadă
liniştit s-aşterne.
Mămiţică dragă, m-a
împins păcatul
şi i-am spus în faţă
că eu, subsemnatul,
am altă părere decât
dumneaei,
că în ţara noastră,
munţii, care-s... chei,
n-or să-ncărunţească
nici în veci de veci,
fiindcă-n anii ăştia
s-au găsit zevzeci,
nişte maţe fripte, nişte
nesătui
ce-au pătruns cu drujba
până-n munţi silhui
şi-au ras, ca pe barbă,
codrii seculari,
numai ca s-ajungă ei
milionari.
- De ce, Joienele, crezi
c-au făcut asta?
- Pentru că, mămucă,
nimeni n-a zis BASTA!,
pentru că toţii boii
care ne conduc,
dac-au închis ochii, au
primit ciubuc,
pentru că de Ţară lor
nici că le pasă,
fiindcă au cu toţii...
cheresteaua groasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu