joi, 5 iunie 2014

Un hoţ bântuie printre noi

Dacă i-ar cere cineva să lege şi el două propoziţii, cred că s-ar învârti ca bezmeticul, ceasuri întregi, ca să găsească o funie, un lanţ, o sârmă, ceva cu care să ducă la bun sfârşit... sarcina primită. Pentru că el, cu siguranţă, nu ştie ce sunt alea propoziţii. Cu toate acestea, a ajuns rank user de nivel doi, ceea ce îi conferă o poziţie privilegiată faţă de mine, care sunt membru în comunitatea „ziare.com” de nici 24 de ore. În timp ce el beneficiază de un spaţiu de afişare de cinci rânduri pentru comentarii şi o dimensiune de invidiat pentru avatar, avatarul meu abia se vede, iar pentru a citi comentariile mele, îngrămădite pe cele două rânduri, îţi trebuie neapărat o lupă.
Cum a ajuns un individ care nu ştie să lege două propoziţii la nivelul doi din cele cinci posibile? Foarte simplu! Se descurcă. Umblă de pe un blog pe altul, vede un material care îi place, apoi, folosind comanda copy/paste, îl postează pe „ziare.com”, la rubrica „comentarii”, ca şi cum ar fi scris de el. Aşa a ajuns să acumuleze un număr important de puncte (pentru fiecare astfel de „comentariu” primind cinci puncte) numai cu parodiile şi fabulele furate de pe blogul meu „Tolba cu săgeţi”.
Că fură de la mine, care sunt un neica nimeni, mai treacă meargă, că fură de pe blogul „În cuiul cătării” al prietenului meu Marin Neacşu, de pe blogul lui Sorin Poticlaru, de pe „Blogu` lu` Marcus”, de la Ionuţ Ţene (Napoca news), mai putem trece cu vederea, dar să-l plagieze pe maestrul Ion Cristoiu, până la ultima virgulă, asta e prea de tot. Şi culmea, niciunul dintre cei care i-au acordat voturi nu a sesizat că individul i-a furat domnului Ion Cristoiu... „Gândul de la ora 12”, postat de acesta pe blogul personal, în ziua de 28 aprilie a.c., şi l-a folosit, drept comentariu, după numai câteva ore, pe site-ul „ziare.com”.
Pentru multe din „comentariile” sale, individul a primit şi felicitări. Cred şi eu! Cine nu apreciază, de exemplu, un material scris de Ion Cristoiu? Felicitări pe care individul nu le merită. Aşadar, felicitările înapoi, „hideen62”!

P.S.
Situaţia prezentată este doar din ultimele două luni. Câte astfel de „comentarii” o fi postat „hideen62” în cei cinci ani de „activitate” numai Dumnezeu ştie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu