luni, 10 noiembrie 2014

Vorba lungă, sărăcia omului

Aşa-i când şi-o face omul cu mâna lui! Sâmbătă seara am ajuns acasă către dimineaţă. M-am întins la vorbă cu câţiva prieteni, la crâşma din colţ, şi nici n-am observat cum trece timpul. Când am intrat pe uşă, soţia dormea cu telecomanda în mâna, iar la televizor o prezentatoare de ştiri zicea ceva despre nişte mitinguri care au avut loc în ţără, cu câteva ore bune în urmă. Cum am închis uşa, soţia a şi deschis ochii. Dar şi gura. „Unde ai fost până la ora asta?”, m-a luat ea din scurt, privindu-mă lung. „La miting, unde să fiu?”, i-am răspuns eu tot cu o întrebare. „Şi eu de ce nu te-am văzut? Am butonat telecomanda pe toate posturile, doar, doar voi surprinde un prim plan cu tine, să văd dacă mai eşti la fel de telegenic ca pe vremea când ne-am cunoscut.” „Păi, am stat mai retras, zic eu. I-am lăsat pe tineri în faţă, să se remarce şi ei” Mi-a aruncat o privire mai mult întrebătoare decât aprobatoare şi mi-a zis: „Vezi că pe masă, în bucătărie, e o listă de cumpărături. „Şi banii?”, întreb eu. „Foloseşte-i pe cei care ţi i-au dat la miting!” Am tăcut mâlc, am luat sacoşa şi m-am îndreptat încetişor către piaţă.
Aseară, ca să refac „rezerva comandantului” din care nu mai rămăsese nimic după ce am făcut cumpărăturile, m-am hotărât. Merg la miting, le iau alora banii şi dispar. Doar n-o să stau atâtea ore în picioare şi să strig până răguşesc că vrem vot corect sau lozincile alea ”Cine stă acasă ţara o trădează”, ”Nu pot ei fura, cât putem noi vota” şi altele, că tot nu ne bagă nimeni în seamă. I-am spus soţiei că merg să mă întîlnesc cu nişte prieteni şi... dus am fost. La miting, lume multă. Când am văzut atâţia tineri, mi s-a făcut milă de ei. De ce mă bag eu peste ei, mi-am zis, şi nu-i las să câştige şi ei un ban? Eu, de bine, de rău, am o pensie cu care încă mă descurc. Dar ei, săracii... Totuşi, dacă am venit, nu-mi strică nici mie câteva zeci de lei acolo, mai ales că rezerva mea...
„Cât se dă?” îl întreb eu pe un tinerel care tot flutura un tricolor în dreapta mea. „Ce să se dea?” mă întreabă el mirat. „Bani.” zic eu. „Tataie, matale nu ai ce face acasă? Sau eşti de-ai lui Ponta şi ai venit să ne provoci? Lasă-ne pe noi să ne batem pentru viitorul nostru! Mata ţi-ai trăit traiul, ţi-ai mâncat mălaiul...” Ce-o fi mai spus în urma mea nu ştiu, pentru că am plecat tare amărât către casă. Asta cu trăitul traiului m-a durut şi nu m-a durut. Dar să spună despre mine că sunt de-ai lui Ponta?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu